Fiecare grădinar visează la o frumoasă parcelă de legume plină de plante verzi superbe, pline de fructe precum castraveți, roșii și ardei. Este de înțeles atunci, de ce grădinarii care își găsesc castraveții care se deschid pot fi confuzi, întrebându-se ce nu a mers bine. Să aflăm mai multe despre ce cauzează crăparea fructelor la castraveți.
De ce sunt spartele mele Cukes?
Crăpăturile la castraveți sunt un simptom neobișnuit care poate apărea la fructele care au fost supraapate. Alte cauze frecvente ale divizării fructelor de castraveți sunt agenții patogeni obișnuiți ai plantelor - pata unghiulară a frunzei și putregaiul burtelor pot cauza ambele crăpături la castraveți atunci când condițiile sunt potrivite.
Problemă abiotică: irigare neregulată
Castraveții care primesc udări neregulate sau care au fost expuși unor modele meteorologice neregulate în care a căzut multă ploaie dintr-o dată pot dezvolta crăpături lungi și adânci. Când plantele de castraveți sunt păstrate foarte uscate în timpul inițierii fructului, pielea fructului pierde o oarecare elasticitate. Pe măsură ce fructele se extind, mai ales atunci când apa se aplică brusc în cantități mari, fructele în expansiune dezvoltă lacrimi în țesuturile de la suprafață care se extind în fisuri similare cu crăparea roșiilor.
Cel mai bun control pentru crăparea fructelor abiotice este să oferiți udări regulate, uniforme. Acest lucru poate fi dificil atunci când ploile sunt sporatice în timpul fructificării castravetelui, dar dacă așteptați să udați până când secțiunile superioare de 1 până la 2 centimetri de sol sunt uscate, este mai puțin probabil să apăreați prea multă apă. Aplicarea unui strat de 4 inci de mulci organici pe plante poate ajuta, de asemenea, la menținerea umidității solului mai uniformă.
Boala bacteriană: pata unghiulară a frunzei
Pata frunzelor unghiulare este considerată în primul rând o boală a frunzelor, provocând pete cu margini galbene care încep ca zone mici, îmbibate cu apă, dar care se extind în curând pentru a umple zona dintre vene. Țesutul afectat se rumeneste înainte de a se usca complet și de a cădea, lăsând găuri zdrențuite în frunze. Bacteriile pot izvora din frunzele infectate pe fructe, unde se formează pete îmbibate cu apă de până la 1/8 inch lățime. Aceste pete superficiale pot deveni albe sau bronzate înainte ca pielea fructelor de castravete să se crape.
Pseudomonas syringae, bacteriile responsabile de această boală, prosperă în condiții calde și umede și pot supraviețui în sol timp de doi până la trei ani. Rotația culturilor pe un ciclu de trei ani este, în general, suficientă pentru a preveni reapariția, dar dacă salvați semințe, acestea pot necesita sterilizare cu apă fierbinte înainte de plantare.
Sunt disponibile soiuri de castraveți rezistenți, inclusiv colectorii „Calypso”, „Lucky Strike” și „Eureka”, precum și feliatorii „Daytona”, „Fanfare” și „Speedway”.
Boala fungică: putregaiul burții
Castraveții care vin în contact direct cu solul suferă uneori de putregaiul burții, o infestare a fructelor de către ciuperca transmisă de sol Rhizoctonia solani. În funcție de condițiile și agresivitatea ciupercii, fructele pot avea decolorare galben-maro pe partea inferioară; zone de degradare maro, îmbibate cu apă; sau zone crăpate de scabie rezultate din degradarea înmuiată în apă care a fost oprită scurt printr-o uscare bruscă a suprafeței fructului.
Vremea umedă încurajează infecțiile cu putregai de burtă, dar este posibil ca simptomele să nu se dezvolte decât după recoltare. Descurajați colonizarea castraveților cultivându-vă plantele cu o barieră de plastic între fructe și sol - mulciul din plastic servește frumos acestui scop. Clorotalonilul poate fi aplicat castraveților cu risc atunci când apare prima pereche adevărată de frunze și din nou 14 zile mai târziu.
