Dorința de a crea frumusețe în împrejurimile sale este o caracteristică umană, dar, în multe cazuri, este, de asemenea, o reflectare a credințelor religioase. Tradiția islamică include grădini istorice construite ca urmare a învățăturilor Coranului și ca reacție la condițiile aride în care au trăit acești oameni. Proiectarea grădinii islamice a civilizațiilor antice, cum ar fi Persia, Turcia, Asia, India, Egipt și Maroc, pentru a numi doar câteva, este încă în evidență ca situri arheologice și, ocazional, grădini continue.
Designul grădinii islamice
Condițiile de deșert și vegetația rară domină o mare parte din Orientul Mijlociu și din vestul până în sud-estul Asiei. Lipsa apei și soarele apăsător, vântul și căldura necesită supratensiune și adăpost de vremea constantă. Grădinile cu ziduri pline de copaci, ape, fructe și flori au fost răspunsul la această nevoie și, de asemenea, l-au slăvit pe Dumnezeu înconjurând credincioșii cu bogățiile Sale.
În aceste grădini senine, musulmanii ar putea contempla și medita la natură în pace și seninătate. Unele grădini musulmane persistă și au trăsături similare cu exemplele de artă de la începutul secolului 7-16.
Civilizațiile antice l-au onorat pe Dumnezeu cu arte de multe feluri. Construirea unui paradis de grădină islamică a fost un mod de a-l cinsti pe Dumnezeu și de a te bucura de frumusețea pe care El le-a dat-o. Grădinile conțineau elemente menționate în mod specific în Coran, împreună cu trăsături împrumutate din tradițiile grădinii asiatice și europene.
Crearea de grădini și peisaje islamice în jurul moșiilor și palatelor a îmbunătățit clădirile și stilul de viață al celor care locuiau acolo, dar a oferit, de asemenea, terenuri comune cu terenuri de joacă și activități culturale. Plantele de grădină islamică erau adesea aduse din alte țări, dar o parte din floră era nativă și cultivată pentru un efect maxim.
Majoritatea grădinilor islamice conțineau curți, cărări, fântâni și zone de joacă. Unii aveau chiar grădini zoologice și hipodromuri. Un element care nu este văzut este statuarul, deoarece Coranul interzice cu strictețe astfel de lucrări de artă. Căile navigabile au ajutat la irigarea plantelor, dar au oferit, de asemenea, dimensiune și sunet grădinii. Adesea, grădina avea un chioșc, care ar putea fi o mică structură semi-deschisă sau chiar un edificiu închis, bine fortificat.
Plantele de grădină islamică includ:
- Palmieri de curmale
- Alte palme native
- Pepeni
- Pomi fructiferi altoiți
- Ierburi
- Alți copaci și vegetație
Crearea de grădini și peisaje islamice
Apa nu era doar viață, ci și un simbol al bogăției și prosperității în Islamul antic. Locațiile uscate ale multor practicanți ai religiei au însemnat că apa era o marfă valoroasă. Grădinile cu căi navigabile și trăsături au dominat tema și nu numai că au creat oaze de umbră, umiditate și calm, dar au udat practic peisajul.
Grădina islamică este, de obicei, concepută ca o „de patru ori”, care este locul în care terenul este împărțit în pătrate prin canale de apă. În mod ideal, paradisul grădinii islamice a fost găsit în fiecare pătrat, oricât de mare sau de mic ar fi.
Schițarea mai întâi a căilor și căilor navigabile îl va ajuta pe grădinarul modern să imite stilul grădinii islamice. Odată ce aceste elemente de bază sunt așezate, plantarea de arbori în umbră înalți, pomi fructiferi, arbuști și plante cu flori mai atrăgătoare se leagă de celelalte caracteristici existente.
